Home Medicina, Sport • Faci sport şi nu reuşeşti să slăbeşti? Oamenii de ştiinţă explică de ce se întâmplă acest lucru

Faci sport şi nu reuşeşti să slăbeşti? Oamenii de ştiinţă explică de ce se întâmplă acest lucru

 - 

Petreceţi mult timp alergând sau mergând la sală şi totuşi nu reuşiţi să scădeţi în greutate? Specialiştii în fitness afirmă că acest lucru s-ar putea datora unei recompense prea mari pentru o cantitate de activitate fizică prea mică.

Deşi activităţile sportive aduc beneficii indiscutabile sănătăţii, este nevoie de o perioadă foarte mare de alergare pentru a arde caloriile dintr-o singură gogoaşă.

„Există un război între sport şi nutriţie în mintea noastră”, a explicat Jonathan Ross, purtătorul de cuvânt al American Council on Exercise. „Oamenii tind să supraestimeze cantitatea de activitate fizică pe care o efectuează. Fac puţin sport şi apoi mănâncă mult”, spune Ross.

Un raport elaborat de Institute for Health Metrics and Evaluation din cadrul Universităţii Washington arată că deşi un număr tot mai mare de americani afirmă că sunt activi, acest lucru nu a avut un impact asupra „epidemiei de obezitate” ce afectează peste o treime din adulţii americani.

Ross afirmă că sportul poate juca un rol în reducerea greutăţii, însă fără schimbări mai ample în stilul de viaţă şi în dietă, acest rol e limitat.

Articol adaugat recent:  Descopera 50 de nume amuzante ale unor localitati din Romania

„Punem sportul pe o listă, şi după ce am reuşit să bifăm acest element de pe listă nu mai facem altceva în restul zilei”, a spus Ross, care a adăugat că de multe ori oamenii se „recompensează” după efortul fizic cu un aliment bogat în calorii. „Unele programe de pierdere în greutate pun accentul pe nutriţie, altele pe sport. Dar amândouă la un loc valorează mai mult decât fiecare separat”, subliniază Ross.

Specialiştii din cadrul National Weight Control Registry au colectat informaţii de la persoanele care au reuşit să slăbească cel puţin 13,5 kilograme şi care au reuşit să nu le pună la loc timp de cel puţin un an. Statisticile colectate arată că 90% dintre membrii studiaţi fac sport, în medie, preţ de o oră în fiecare zi.

Recomandarea autorităţilor medicale din SUA este ca adulţii să efectueze cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână, adică aproximativ 20 de minute pe zi. Dr. Joseph E. Donnelly, fiziolog în cadrul American College of Sports Medicine, subliniază că această recomandare are ca obiectiv menţinerea în formă a aparatului cardiovascular, şi nu pierderea în greutate.

Articol adaugat recent:  RAA sau febra reumatica - boala copilariei

„Această recomandare nu a avut niciodată ca obiectiv gestionarea greutăţii”, explică Donnelly, care a efectuat studii asupra obezităţii la Universitatea Kansas. „Oamenii au înţeles greşit această recomandare”, a mai spus specialistul.

Cercetătorul afirmă că studiile efectuate de specialişti sugerează că este nevoie de efectuarea a cel puţin 250-300 de minute de activitate fizică în fiecare săptămână pentru a scădea în greutate.

„La 150 de minute de sport, cel mai mult putem spera la menţinerea greutăţii”, spune Donnelly.

Donnelly spune că sportul joacă un rol foarte important în menţinerea greutăţii. „Chiar şi cei sceptici, ce simt că nu poţi slăbi mult făcând sport, sunt de acord că joacă un rol important în menţinerea greutăţii”, afirmă specialistul.

Dr. Michele Olson, profesor de fiziologie în cadrul Auburn University Montgomery afirmă că este greu de slăbit făcând doar sport.

Specialista explică: „450 de grame de grăsime conţin 3500 de calorii. Dacă alergaţi un maraton de 26 de mile (42 de kilometri) în care ardeţi 100 de calorii la fiecare milă parcursă, aţi arde 2600 de calorii, adică cu 900 de calorii mai puţin decât este nevoie pentru a pierde 450 grame de grăsime”.

Articol adaugat recent:  GASTROPATIE PORTAL HIPERTENSIVA - prognostic si tratament

Olson subliniază că oamenii trebuie să fie activi din punct de vedere fizic indiferent dacă vor sau nu să slăbească.

„Exerciţiile fizice moderate efectuate în 2-3 episoade de câte 10 minute în fiecare zi reduc în mod considerabil toate riscurile de deces, de la afecţiuni cardiace până la cancer, hipertensiune, atacuri vasculare etc.”, spune Olson.

Jonathan Ross afirmă că mulţi dintre clienţii săi au ca obiectiv menţinerea vitalităţii şi a capabilităţilor. „Celor ce sunt frustraţi de faptul că nu reuşesc să slăbească le recomand să se concentreze asupra lucrurilor din viaţa lor de care sunt satisfăcuţi. Scopul numărul unu este să vă simţiţi bine în corpul dumneavoastră. La asta ajută foarte mult activitatea fizică”, a concluzionat Ross.

Sursa

http://www.descopera.ro/dnews/11137136-faci-sport-si-nu-reusesti-sa-slabesti-oamenii-de-stiinta-explica-de-ce-se-intampla-acest-lucru

 

Author:mereupregatit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*

*

*