Home Mama si copilul • Invata regulile de baza in alegerea unui carucior potrivit micutului tau!

Invata regulile de baza in alegerea unui carucior potrivit micutului tau!

 - 

Da! Pentru o (proaspătă) mămică, totul trebuie să fie PERFECT: să ofere siguranță, să fie ușor de folosit, frumos și dacă se poate, și ieftin

Mai toate cărucioare au centură (în 5 sau măcar 3 puncte), bară de protecție (detașabilă), frâne (măcar pe spate) și spătar reglabil.

Ceea ce le face particulare sunt necesitățile tale:

  • Spațiul pe care-l va ocupa: dacă va încăpea în lift, în portbagaj, în casă, pe ușă, etc. În mare, va trebui să raportezi dimensiunile căruțului, la spațiile pe care le vei frecventa cu el, inclusiv spațiul de depozitare;
  • Greutatea și stabilitatea: dacă locuiești la  casă, greutatea lui (și dimensiunile) nu-ți vor face mari probleme, însă dacă stai la bloc și ai trepte de urcat/ coborât, sau te deplasezi des cu mijlocele de transport în comun, va trebui să iei în considereare aceste aspecte;
  • Manevrabilitatea: cât de ușor îl poți plia, cât de ușor i se rotesc roțile, etc.
  • Materialele din care este fabricat: de la textile (care pot fi și detașabile să le poți curăța ușor), pâna la roți, suspensii (dacă e cazul), etc.;
  • Fereastra de la capotină o sa îți fie foarte folositoare;
  • Coș de cumpărături cât mai încăpător și usor de accesat;
  • Husa pentru picioare: ideală pentru sezonul rece, deși iarna nu prea ai cum să folosești căruțul afară din cauza zăpezii, iar toamna nu e chiar atât de friguroasă încât să ai nevoie de de ea;
  • Husa de ploaie;
  • Suportul de picioare, reglabil pe înalțime;
  • Culoarea: recomand să alegi culori universale: crem, verde (deși sunt țări care considera verdele al baiețeilor. Dpmdv, toate culorile sunt pentru toată lumea, indiferent daca ești fetiță sau băiețel :P), galben, maro, portocaliu, etc. Astfel vor fi mai ușor de refolosit la următorul copil, sau ușor de vândut, etc.
Articol adaugat recent:  De ce sa optezi pentru un tarc de joaca pentru bebelusul tau

Pentru un confort sporit:

  • Geanta. Unele modele au incluse și genți, sau pot fi cumpărate separat. Utilitatea lor este dată de faptul că sunt compartimentate astfel încât să-ți fie foarte ușor să iei cu tine strictul ncecesar (de la scutece, păturica de-nfășat, pâna la hrana) unui bebeluș, fără să-ți faci griji că biberonul poate s-a răsturnat și curge-n geantă, etc.
  • Scaun reversibil: marea majoritate a modelelor au scaunul cu poziția spre direcția de mers, însă sunt și modele care permit rotirea/ poziționarea lui spre tine (cu spatele la direcția de mers);
  • Scoica și/ sau landoul : există modele al căror scaun se poate transforma foarte ușor în landou, însă marea majoritate au landoul separat. Aceste accesorii sunt folositoare în primele luni de viață ale copilului, sau până la o anumită greutate (scoica). Scoica te ajută să transporți bebelușul fără să iei și cadrul cu tine și va fi primul lui scaun de mașină;
  • Umbrela de soare;
  • Suport pentru băuturi, atât pe mânerul caruțului, cât și/ sau pe bara de protecție a copilului;
  • Huse fashion în funcție de sezon.
Articol adaugat recent:  Ce modele de caiete scolare nu trebuie sa ii lipseasca invatacelului tau?

De-aici, lista poate continua, mai ales că producătorii încearca să satisfacă din ce în ce mai mult din necesitățile unei mămici și-au scos (de exemplu) modele de cărucioare care sunt atașate unei biciclete (bike strolller), s.a.m.d.

Articol adaugat recent:  7 semne care anunta o sarcina cu probleme

Târgurile/ expozițiile de specialitate sunt cele mai potrivite locuri pentru a-ți face o idee, chiar dacă nu găsești modelul ideal, măcar despre calitatea lor, plus că-s pline de reduceri și, de obicei vin firmele producătoare/ importatorii direcți (automat prețuri mai mici).

Succes!

Sursa

http://blog.pentru-copii.net/2012/09/cum-alegem-primul-carut/

 

Author:mereupregatit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*

*

*